Scrie Doamne in cartea vietii pe toti binefacatorii acestui sfant locas

Părintele Dionisie, duhovnicul mănăstirii Albac, judeţul Alba:
Cum desluşim glasul Domnului la Spovedanie
De multe ori când se vorbeste prea mult despre un anumit subiect acesta tinde sa se devalorizeze, sa-si piarda din substanta. Nu acelasi lucru se poate spune despre subiectele duhovnicesti. De 2000 de ani, în biserica, vorbim aparent despre aceleasi lucruri, despre credinta si har, despre pacat si virtute, despre împartasanie si spovedanie. Însa de fiecare data ni se descopera noi sensuri, noi întelesuri din care ne hranim si care ne ajuta sa crestem.

- Parinte Dionisie, cum trebuie sa se pregateasca omul pentru spovedanie?
- În primul rând, ca sa se pregateasca, omul ar trebui sa stie ce este spovedania.
Mi-aduc aminte ca am avut odata aici venita o persoana din Belgia, cu trei copilasi. Si cel mai mare dintre ei avea opt ani. Mama lui era românca, casatorita cu un italian, copiii botezati ortodocsi, dar cu nume italiene: Vincenzo, Leonardo... Si mama-sa îmi spune: „Uite, copilul meu mai mare ar trebui sa se spovedeasca, daca merge sa se împartaseasca”.
Copilul, foarte emotionat vine la spovedanie; si am început sa-l întreb:
„Stii ce-i spovedania? Te-ai mai spovedit?”
Zice: „Nu m-am spovedit, nu stiu bine ce este. E asa, sa-ti spui pacatele” – vorbea un pic mai rau româneste.
Zic: „Uite, omul, ai învatat la religie, este alcatuit din trup si suflet. Tu, când te joci afara, pe trup te murdaresti cu mizeria?”
Zice: „Da, ma murdaresc.”
„Si cum te cureti?”
Zice: „Ma duc si ma spal cu apa si cu sapun.”
„Foarte bine. Deci, daca trupul omului se poate spala cu apa si cu sapun, oare sufletul omului se poate spala? Oare sufletul omului se poate murdari?”
Zice: „Nu stiu.”
„Pai, hai sa vedem! Sufletul omului se murdareste cu pacate. Asa cum o pata de noroi este o pata pe trupul tau, asa un pacat este o pata pe sufletul tau, nevazut. Deci, atunci când mintim, noi nu vedem minciuna asa cum arata ea, ca si o bucata de noroi, dar o simtim. Când minti, se murdareste sufletul. Când furi, se murdareste sufletul. Când nu asculti de mama, se murdareste sufletul. Când spui o înjuratura, se murdareste sufletul. Astea toate sunt mizerii pe suflet. Tu ai facut asa ceva?”
Zice: „Unele da, unele nu.”
„Pai, hai, spune-mi pe alea pe care le-ai facut.”
Si a început sa-mi spuna: „Am facut aia, aia, aia si aia.”
„Uite, faptul ca le spunem, e ca si când aratam mamei, sau parintilor: «Uite, m-am murdarit!» si, daca nu suntem noi capabili sa ne spalam singuri, ne spala mama, când suntem mici. Asa e si în duhovnicie: trebuie sa aratam cuiva ca ne-am murdarit, si aratam duhovnicului sau preotului, care are puterea sa ne dezlege de legatura pe care o creeaza pacatul în jurul sufle­tului nostru. Si atunci, pacatul nu se poate spala, sufletul nu se poate spala decât cu lacrimi, spovedindu-l si parându-ne rau pentru ce am facut. Lacrima e cea mai curata apa care poate sa spele sufletul. Cu apa de astalalta nu putem sa-l spalam, ca nu se vede.”
Si a înteles copilul. Si s-a spovedit, i-am citit dezlegarea.
Iese afara, fratiorii lui, acolo: „Ce te-a întrebat popa?”
Si zice: „Nu! Asta este taina!” Ca i-am spus: „Asta este taina. Ce vorbim noi aici nu trebuie sa mai stie nici mama, nici tata, nici fratii, nimeni! Stim noi doi si Dumnezeu.”
Dar ala mai mic zice: „Da, dar eu când o sa ma spovedesc?”
„Când o sa fii mai mare”, zice el.
Si spune asa, cu un aer filosofic, la mama-sa si la astia mai mici: „Acuma stiu cum sa ajung la Dumnezeu!”
Si astia mici: „Cum?”
Si el zice: „Prin spovedanie!”
Când mi-a povestit, am ramas... zic: uite, dom’le, cum descopera unui copil, unui om care se spovedeste pentru prima oara în viata lui, îi descopera Dumnezeu esenta spovedaniei: prin spovedanie ajungi la Dumnezeu. Fara spovedanie n-ai cum sa ajungi la Dumnezeu. De ce? Pentru ca fara spovedanie nu se poate curati sufletul, nu se poate curati inima, nu se poate curati mintea. Si atunci, numai cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

Spovedanie si rugaciune
Si daca oamenii nostri ar putea sa înteleaga ce a înteles copilul acesta, ce este spovedania, ca este o baie a sufletului, atunci s-ar putea pregati. Si nu ma refer la o pregatire în sensul ca iau un formular cu trei sute de întrebari, si ma apuc sa bifez acolo: asta da, asta nu! Este ceva personal. Nu este o reteta dupa care te duci.
Mie nu-mi plac oamenii care vin cu formulare de spovedanie si zic, asa, sec: „Am facut aia, am facut aia, am facut aia!” Acesta nu este decât un ajutor, în a te face sa constientizezi unele pacate pe care le-ai facut si le-ai uitat.
Dar, pâna la urma, pe Dumnezeu Îl intereseaza – si pe mine, ca preot, ma intereseaza la spovedanie, ceea ce te apasa pe tine mai tare acum; ce-ti apasa constiinta mai tare acum. Pentru ca, daca ai câteva pete aici de ulei, sa zicem, si ai si o teapa care te jeneaza, pai nu o sa speli petele; scoti întâi teapa, ca te doare mai tare.
Si atunci, pregatirea pentru spovedanie consta mai ales într-o adâncire înlauntrul sufletului, cu rugaciune, si sa vezi acolo ce mizerie ai.
Si mi-aduc aminte – Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele Teofil si sa se roage pentru noi – ca odata, când ma pregateam, mi-a dat el un canon de rugaciune si, facându-l, am venit speriat la el.
Zic: „Parinte, nu stiu ce sa fac, ca dupa ce m-am apucat de rugaciunea asta, vai de mine, ce furtuna s-a petrecut în sufletul meu! Si mi-am vazut niste pacate si niste mizerii acolo”...
Zice: „Frate, nu trebuie sa te sperii de rugaciune! Sufletul omului e ca un pahar, pe fundul caruia s-a sedimentat mizeria, nisipul, gunoaiele. La suprafata ti se pare ca e limpede, si poate ca e limpede. Dar în momentul în care începi sa te rogi cu dinadinsul, mai ales când începi sa te pregatesti pentru spovedanie, pai rugaciunea e ca si când bagi un bat în pahar si începi sa învârti: se face furtuna! Se face! Ei, în furtuna aia care se face acolo, se ridica la suprafata gunoaiele”.
Acesta este rolul rugaciunii, pâna la urma, pentru cei care vin la spovedanie: sa-i ajute sa-si vada gunoaiele. Si o rugaciune bine facuta înainte de spovedanie te ajuta sa-ti vezi gunoaiele. Gunoaiele pe care le-ai vazut, atunci e bine, daca nu le tii minte sa le notezi.
Sunt însa oameni care-si tin minte ce pacate au facut, mai ales daca au doua, trei care-i apasa pe constiinta, ca niste bolovani pe care-i tii în buzunar, si atunci le spun pe acelea; care nu, e bine sa si le noteze, sa nu le uite.
M-a întrebat odata cineva de unde sa stie cu ce sa înceapa, cu care patima sa înceapa sa lupte întâi; pe parcursul unei saptamâni, trebuie sa te rogi si sa vezi ce gânduri, în legatura cu ce patima, se ridica mai mult la nivelul constientului, la nivelul mintii. Si înseamna ca patima aceea lucreaza mai tare, si cu aceea începi prima data.
Si, în plus de aceasta, este o rugaciune pe care ar trebui sa o spunem când mergem la spovedanie:
„Doamne, ma duc la slujitorul Tau. Pune Tu în gura lui cuvânt pentru sufletul meu, pentru mântuirea mea!”
Pentru ca daca mergem la sfântul Varsanufie – am citit în Filocalia XI: „Daca mergi la duhovnic, la spovedanie, cu suflet îndoit, nu primesti cuvânt. Daca te duci hotarât sa primesti ceea ce-ti spune duhovnicul si ai încredere în ceea ce-ti spune duhovnicul, atunci îti rezolva problemele.” Daca nu, nu!
Patesti cum am patit eu când m-am dus la parintele Arsenie Boca, odata, si i-am spus:
„Parinte, am 26 de ani, nu stiu ce sa fac: sa ma casatoresc sau sa ma calugaresc?”
Era cineva care statea cu ceasul, n-aveai voie sa vorbesti mai mult de trei minute. Era parintele pe atunci la Draganescu.
Si eu am zis: “îmi concentrez toata istoria mea într-o singura întrebare! Ca, pâna la urma, asta ma intereseaza: ce sa fac. În 15 secunde spun întrebarea si îl las pe parintele sa vorbeasca el doua minute jumatate”.
Da’ de unde! Când am ajuns la parintele, am zis: „Parinte, am 26 de ani. Nu stiu ce sa fac: sa ma casatoresc sau sa ma calugaresc?”
Parintele Arsenie Boca se uita la mine si zice: „Nu esti bun nici de una, nici de alta. Urmatorul!”

Spovedanie si libertate
De ce? Pentru ca inima mea atunci înclina când asa, când asa. Si pâna când inima omului nu înclina ea înspre ceva, Dumnezeu nu poate sa lucreze, pentru ca îti respecta libertatea. Si eu, ca duhovnic, îti respect libertatea. Daca ai venit acuma si mi-ai spus, mi-ai cerut un sfat în legatura cu ceva si inima ta, cerând sfatul respectiv, înclina spre un anumit lucru, eu îti spun
– Dumnezeu îmi da sa-ti spun – în favoarea a ceea ce înclina inima ta. Daca iesi afara si ti se schimba inima si vii peste o zi si spui:
„Stiti, parinte, ca m-am gândit ca poate e mai bine sa facem nu stiu cum si asa si asa”
– bine, fa asa si asa! Adica nu poti sa spui: „Fa aia si fa aia!”
Mie îmi e frica, eu nu pot sa îmi asum raspunderea în fata lui Dumnezeu – desi, ca duhovnic, trebuie sa-ti asumi raspunderea – dar mie unul mi-e frica;
am citit acuma la sfântul Siluan un cuvânt; dar, numai daca esti ca sfântul Siluan, ai certitudinea ca graieste Dumnezeu prin gura ta.
Ca unui pustnic, care se nevoise toata viata în post si în rugaciune, îi zici: „Daca nu vei face asa, asa si asa, nu te vei mântui!”
Va dati seama la ce nivel era sfântul Siluan? El stia ca Duhul Sfânt graieste prin el, când spunea: „Daca nu faci asa, nu te vei mântui”, si a vazut omul acela ca avea dreptate.
Dar, eu nu pot sa am un asemenea cuvânt...
Sunt momente în care-ti da Dumnezeu hotarârea aceasta si simtamântul acesta: „Da, mai, daca nu face omul asta asa, nu iese bine!”
Si am avut o experienta de felul asta, ca i-am spus cuiva: „Fa asa!”, si n-a facut, si daca n-a facut...
Tot un staret din Rusikon, de acolo, spunea: „Când vine omul la mine, eu ma rog, si ce cuvânt îmi da Dumnezeu, eu i-l dau. Daca nu primeste, si-mi aduce argumente omenesti, eu, ca si om, în fata argumentelor omenesti, dau înapoi”. Si atunci, s-ar putea sa ma convingi.
M-am dus eu odata la parintele Teofil si i-am zis ca vreau sa ma duc la o nunta.
Si el a zis: „Mai, dar tu stii ce-i la nunta?” Nu în sensul ca avea ceva cu nunta parintele Teofil, dar daca te-ai pus acuma pe o linie si vrei altceva, ce sa mai cauti acolo?
Si eu: „A, pai, stiti, ca e obligatie... ca e una, ca e alta...”
„Ma! Tu vrei sa-ti dau sfatul care trebuie sau care-ti trebuie?”
Avem noi, asa, când mergem la spovedanie, o tendinta de a-l forta pe duhovnic sa ne spuna ceea ce vrem noi. Si poate nu totdeauna e bine ceea ce vrem noi.
Duhovnicul, pentru ca-ti respecta libertatea, zice: „Bine, vrei sa faci asa, fa asa!” Ca si Dumnezeu te lasa asa.
Asa ca, pregatirea pentru spovedanie consta în rugaciune; ajuta si postul, mai ales daca suntem în posturi, trebuie sa te pregatesti si cu post, înainte.
Dar nu sunt legate una de alta. Daca ai facut un pacat nu stai sa astepti...
Spre exemplu, un tânar care seara a avut un conflict cu mama lui – n-a lovit-o, a tinut-o numai de mâini; si mama a zis: „A, ca m-ai lovit. Ca te-am crescut si ....!”
A zis tânarul acela: „Parinte, n-am dormit toata noaptea, de frica sa nu mor! N-am închis un ochi de frica sa nu mor si sa am pe constiinta pacatul asta, ca am lovit-o pe mama, am împins-o! La ora sase dimineata (la sapte trebuia sa fie la serviciu) am batut în usa preotului.”
Preotul, saracul, în pijama: „Ce-i, mai baiete?”
„Parinte, vreau sa ma spovedesc!”
„Ma, da’ nu-i normal, la ora asta!”
Zice: „Parinte, la sapte intru la serviciu, si toata noaptea n-am dormit, de frica sa nu mor.”
Preotul, un preot serios, cum a vazut, a înteles ca-i treaba grava aici. S-a îmbracat în cinci minute si l-a poftit la birou, acolo, si l-a spovedit. Pâna la urma, s-a vazut ca n-a fost cine stie ce, dar constiinta omului respectiv...
Si atunci, bineînteles ca omul acesta nu mai putea sa astepte sa vina Postul Craciunului sau Postul Pastelui.
Daca îti intra o teapa în mâna, nu astepti sa vina postul ca sa ti-o scoti, ca atunci se infecteaza si s-ar putea sa se complice lucrurile.

Articol preluat din revista Lumea Credintei