Scrie Doamne in cartea vietii pe toti binefacatorii acestui sfant locas

Sfanta Mare Mucenita Fotinia (Femeia Samarineanca)
26 februarie
Mieluseaua Ta, Iisuse, Fotini, striga cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautându-Te ma chinuiesc si împreuna ma rastignesc, si împreuna ma îngrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa împaratesc întru Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci, ca o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine, ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru Rugaciunile ei, ca un Milostiv, mântuieste sufletele noastre.

Troparul Sfintei Mucenite Fotini, Samariteanca – gl. al 4-lea



Pe vremea lui Neron, imparatul Romei, s-a pornit prigoana mare impotriva crestinilor. Caci dupa ce sfintii apostoli Petru si Pavel au patimit mucenicia, cautau si pe ucenicii lor sa-i piarda. Atunci, sfanta Fotini, aflandu-se cu Iosi, fiul ei, in cetatea Cartaginei, in Africa, propovaduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu indrazneala. Iar Victor, fiul ei cel mai mare in varsta, facand vitejii mari in razboiul cu avarii, care se ridicasera cu oaste asupra romanilor, a fost facut general de catre imparat si a fost trimis, dupa aceea, in Italia, ca sa chinuiasca pe toti crestinii ce se aflau acolo.
Atunci ducele Sebastian, care era in Roma, auzind de el si chemandu-l la sine, i-a zis: stiu bine, generale, ca esti crestin, si mai stiu ca maica ta impreuna cu Iosi, fratele tau, urmau lui Petru. Dar ceea ce ti-a poruncit imparatul cauta sa faci cu toata nevointa, ca sa nu-ti primejduiesti viata.
Atunci Victor i-a zis: eu vreau sa fac voia cerescului si nemuritorului Imparat; cat priveste insa porunca imparatului Nero, ca sa chinuiesc pe crestini, nici macar nu pot sa aud un lucru ca acesta.
Atunci ducele ii zise: te sfatuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, ca de vei sedea la judecata si vei cerceta pe cei ce se cunosc ca sunt crestini si-i vei chinui, vei plini si voia imparatului si vei dobandi si averile crestinilor. Dar trimite stiri maicii tale si fratelui tau sa nu-si mai arate pe fata invataturile lor, invatand pe elini, ca sa se lepede de credinta parinteasca, pentru ca sa nu cazi si tu in nevoie pana in cele din urma; ci sa va pastrati credinta in Hristos, precum voiti.
Victor insa i-a zis: departe de la mine sa fac una ca aceasta si sa chinuiesc vreun crestin, sau sa iau ceva de la dansul, sau sa sfatuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca sa nu propovaduiasca pe Hristos Dumnezeu; ci inca mai vartos si eu propovaduitor al lui Hristos sunt si voi fi, ca si ei si suntem gata sa primim orice rau ce ni se va intampla.
Atunci ducele zise: eu, frate, te sfatuiesc ceea ce iti este de folos, iar tu vei vedea ce vei face.
Acestea zicand ducele, indata a orbit si a cazut jos, din pricina unei dureri neasteptate si crude a ochilor si a ramas fara glas. Ridicandu-l de la pamant, cei ce se aflau acolo, l-au asezat pe un pat, si a zacut trei zile nevorbind nimic.
Apoi, dupa trei zile, a strigat cu glas mare, zicand: unul este Dumnezeu: Cel al crestinilor!
Si Victor intrand la dansul i-a zis: cum de te-ai schimbat asa, indata?
Iar el i-a zis: ma cheama Hristos, dulcele meu Victor!
Si indata catehizandu-l si invatandu-l, l-a botezat si dupa ce a iesit din apa, indata a vazut si a slavit pe Dumnezeu. Vazand multimea aceasta minune s-a infricosat ca nu cumva sa pateasca si ei asemenea, de nu vor crede si au venit catre Victor de s-au botezat